Englezii vorbesc și astăzi, despre restul Europei, ca despre un continent separat de Insula lor. Rugby-ul, ca sport nou apărut, a pătruns acolo prin Franța. S-a întâmplat în 1872.
Aflat în nord-vestul Franței, pe partea dreaptă a estuarului format de Sena, Le Havre este acum al doilea port ca mărime din Hexagon, după Marsilia, și numără circa 178.000 de locuitori. Acolo avea să poposească pentru prima dată balonul oval. Legenda spune că englezii care studiaseră la Oxford și la Cambridge, care lucrau la agențiile din această localitate, au început să joace un joc, un amestec de fotbal și rugby, pe care l-au denumit ”Combination”. El era deosebit de cele două sporturi, așa cum se practicau ele pe atunci, în Anglia. Terenul de joacă se afla la întâlnirea bulevardului Francois I cu strada Foch. Acel joc avea să fie abandonat în 1894, când s-a trecut la rugby. Tot atunci, Le Havre Football Club, gruparea fondată în 1872, de britanici, și-a schimbat numele în Le Havre Athletic Club (HAC). Culorile ei erau albastru-brebeniu și albastru-marin, care fuseseră ”împrumutate” de la echipele colegiilor Oxford și Cambridge. Ceea ce nu trebuie să ne mire de vreme ce clubul era condus de englezii Washington și Orlebard.
În Le Havre, rugby-ul și-a legat numele de cel al unor oameni de cultură precum scriitorul Pierre Mac Orlan (1882-1970), care avea să scrie: ”Se pare că soarta are un sens... În ceea ce mă privește, cred că sensul destinului meu s-a conturat la Rouen, în ziua în care, după câțiva ani de ucenicie la Orleans, am primit prima licență (n.a. - de jucător de rugby) la FC Rouen. Acolo, ca și la Athletic Club din Le Havre, nu se juca decât cu mingea ovală. În acele vremuri îndepărtate, prin 1897, rugby-ul devenise stâpân la nord și la sud de Loara. Dar sud-vestul era în delir. Toate liceele gascone și catalane jonglau cu mingea ovală, iar alb-albaștrii lui Bayonne îi băteau măr pe roș-albaștrii lui Racing Club de France. (...) Eu nu mai eram chiar un rugby-boy, un novice, când am ajuns căpitan la Normale Sportive, pe care l-am fondat la această simpatică școală normandă, în cursul unui an consacrat exclusiv rugby-ului. Mi se pare că am știut să transmit flacăra dătătoare de entuziasm disciplinat, care, în anumite cazuri, devine un agent de echilibru moral și fizic, în măsură să dea un înțeles destul de precis cuvintelor sensul vieții”.
Aflat în nord-vestul Franței, pe partea dreaptă a estuarului format de Sena, Le Havre este acum al doilea port ca mărime din Hexagon, după Marsilia, și numără circa 178.000 de locuitori. Acolo avea să poposească pentru prima dată balonul oval. Legenda spune că englezii care studiaseră la Oxford și la Cambridge, care lucrau la agențiile din această localitate, au început să joace un joc, un amestec de fotbal și rugby, pe care l-au denumit ”Combination”. El era deosebit de cele două sporturi, așa cum se practicau ele pe atunci, în Anglia. Terenul de joacă se afla la întâlnirea bulevardului Francois I cu strada Foch. Acel joc avea să fie abandonat în 1894, când s-a trecut la rugby. Tot atunci, Le Havre Football Club, gruparea fondată în 1872, de britanici, și-a schimbat numele în Le Havre Athletic Club (HAC). Culorile ei erau albastru-brebeniu și albastru-marin, care fuseseră ”împrumutate” de la echipele colegiilor Oxford și Cambridge. Ceea ce nu trebuie să ne mire de vreme ce clubul era condus de englezii Washington și Orlebard.
În Le Havre, rugby-ul și-a legat numele de cel al unor oameni de cultură precum scriitorul Pierre Mac Orlan (1882-1970), care avea să scrie: ”Se pare că soarta are un sens... În ceea ce mă privește, cred că sensul destinului meu s-a conturat la Rouen, în ziua în care, după câțiva ani de ucenicie la Orleans, am primit prima licență (n.a. - de jucător de rugby) la FC Rouen. Acolo, ca și la Athletic Club din Le Havre, nu se juca decât cu mingea ovală. În acele vremuri îndepărtate, prin 1897, rugby-ul devenise stâpân la nord și la sud de Loara. Dar sud-vestul era în delir. Toate liceele gascone și catalane jonglau cu mingea ovală, iar alb-albaștrii lui Bayonne îi băteau măr pe roș-albaștrii lui Racing Club de France. (...) Eu nu mai eram chiar un rugby-boy, un novice, când am ajuns căpitan la Normale Sportive, pe care l-am fondat la această simpatică școală normandă, în cursul unui an consacrat exclusiv rugby-ului. Mi se pare că am știut să transmit flacăra dătătoare de entuziasm disciplinat, care, în anumite cazuri, devine un agent de echilibru moral și fizic, în măsură să dea un înțeles destul de precis cuvintelor sensul vieții”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu