Anul 1863 a fost unul zbuciumat în ceea ce privește ”fotbal-rugby”-ului - așa am putea numi strămășul celor două sporturi de astăzi. La Cambridge și la Londra s-au ținut mai multe reuniuni, participanții la ele încercând să unifice regulile după care se practicau diversele jocuri cu mingea în colegiile din Anglia.
La acea vreme, o echipă de ”fotbal-rugby” era compusă din trei categorii de jucători: înaintași, care erau supranumiți ”câini”, mijlocași, adică ”vulpi”, și treisferturi, respectiv ”cai”. Scopul jocului era de a avansa cu balonul la picior, jucătorilor fiindu-le permis a-l opri din plonjon (fair-catch), a-l lovi cu piciorul și a-l purta în brațe... Ultimul procedeu, derivat din gestul lui William Webb Ellis, comporta și ceva riscuri, în sensul că purtătorul putea fi trântit la pământ. Eseul (try - încercare) era realizat atunci când o echipă ducea balonul în terenul advers, dincolo de o linie de but, însă el era acordat numai în cazul transformării (coversion) lui - balonul era trimis cu piciorul printre stâlpii buturilor în formă de ”H”, deasupra barei transversale. Pentru eseu se acorda un punct - din acest motiv, la primele meciuri de rugby, de mai târziu, apar rezultate de genul 1-0, 2-1 sau 3-2. La Rugby, la mijlocul secolului XIX, o echipă câștiga atunci când avea două puncte în plus. (*)
Acest armistrițiu nu a durat, însă, foarte mult timp. Și a apărut o nouă dispută în rândul partizanilor ”rugby-fotbal”-ului. În noiembrie, la Cambridge, studenții s-au împărțit în două grupuri, disputa lor fiind generată tot de permisiunea folosirii procedeelor așa-zis violente. Grupul lui Morley a fost împotrivă, cel al lui Pell pentru. Degeaba a intervenit președintele lui Blackheath - ”lupta este adevărul jocului. A o surpima înseamnă a face să dispară curajul și virilitatea din el”. Urmarea a fost că în 8 decembrie, partizanii jocului practicat la Rugby au părăsit, pentru totodeauna, Football Association. Iar de atunci, în Insulă s-a vorbit despre ”football” și despre ”rugby-football”.
(*) cum în rugby, eseul (try) permite echipei care l-a marcat să încerce la bețe, iar reușita acestui procedeu se numește transformare (conversion - se transformă eseul), e greșit a se spune despre loviturile de pedeapsă că au fost transformate. Limba română este una bogată. Așa că mai corect ar fi să spune a concretizat (a fructificat) o penalitate.
Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)
Nu era prima încercare de acest fel, ci una dintre multele care aveau ca scop uniformizarea lor. În 1845, Thomas Hugues, care era și un om al legii, a conceput primul regulament disciplinar al jocului de la Rugby. Acesta a fost distribuit în 28 august, fiind urmat de un altul, revizuit, în 7 septembrie 1846, care cuprindea 37 de reguli.
La acea vreme, o echipă de ”fotbal-rugby” era compusă din trei categorii de jucători: înaintași, care erau supranumiți ”câini”, mijlocași, adică ”vulpi”, și treisferturi, respectiv ”cai”. Scopul jocului era de a avansa cu balonul la picior, jucătorilor fiindu-le permis a-l opri din plonjon (fair-catch), a-l lovi cu piciorul și a-l purta în brațe... Ultimul procedeu, derivat din gestul lui William Webb Ellis, comporta și ceva riscuri, în sensul că purtătorul putea fi trântit la pământ. Eseul (try - încercare) era realizat atunci când o echipă ducea balonul în terenul advers, dincolo de o linie de but, însă el era acordat numai în cazul transformării (coversion) lui - balonul era trimis cu piciorul printre stâlpii buturilor în formă de ”H”, deasupra barei transversale. Pentru eseu se acorda un punct - din acest motiv, la primele meciuri de rugby, de mai târziu, apar rezultate de genul 1-0, 2-1 sau 3-2. La Rugby, la mijlocul secolului XIX, o echipă câștiga atunci când avea două puncte în plus. (*)
Întâlnirile din 1863 s-au împotmolit în momentul în care s-a discutat despre posibilitatea opririi cu brațele a unui jucător - hacking - care purta balonul în brațe. Adică exact în privința procedeului din jocul de la Rugby. Reprezentanții colegiilor din Eton, Harrow, Chaterhouse, Uppingham, Westminster și Winchester au fost împotriva lui. Ei doreau un joc simplu, cu mingea la picior, în care driblingul să dețină un loc important, opunându-se procedeelor ”violente”. La reuniunea din 26 octombrie, ținută la taverna Franc-Masonilor din Londra, apărătorii jocului de la Rugby au fost în minoritate. S-au făcut, însă, concesii, și de o parte, și de alta, astfel că a fost fondată Football Association.
Acest armistrițiu nu a durat, însă, foarte mult timp. Și a apărut o nouă dispută în rândul partizanilor ”rugby-fotbal”-ului. În noiembrie, la Cambridge, studenții s-au împărțit în două grupuri, disputa lor fiind generată tot de permisiunea folosirii procedeelor așa-zis violente. Grupul lui Morley a fost împotrivă, cel al lui Pell pentru. Degeaba a intervenit președintele lui Blackheath - ”lupta este adevărul jocului. A o surpima înseamnă a face să dispară curajul și virilitatea din el”. Urmarea a fost că în 8 decembrie, partizanii jocului practicat la Rugby au părăsit, pentru totodeauna, Football Association. Iar de atunci, în Insulă s-a vorbit despre ”football” și despre ”rugby-football”.
(*) cum în rugby, eseul (try) permite echipei care l-a marcat să încerce la bețe, iar reușita acestui procedeu se numește transformare (conversion - se transformă eseul), e greșit a se spune despre loviturile de pedeapsă că au fost transformate. Limba română este una bogată. Așa că mai corect ar fi să spune a concretizat (a fructificat) o penalitate.
Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu