joi, 31 martie 2011

1873: Scoția - Anglia 0-0, la rugby, nu la fotbal



Primul meci internațional la rugby s-a disputat la Edinburgh, în 27 martie 1871. El s-a încheiat cu victoria Scoției, care a depășit Anglia, cu 2-1. La acea vreme, doar eseul transformat era punctat. Așadar, a fost 2-1 la acest capitol.

Din acel moment, cele două națiuni din Marea Britanie au disputat 128 de meciuri! Englezii s-au impus în 68, iar scoțienii în 32, restul de 18 terminându-se la egalitate.


”Jerusalem” este numele sub care este cunoscut unul dintre cântecele echipei de rugby a Angliei. Adaptare a poemului ”And did Those feet in anctient time”, al lui William Blake, el a devenit una dintre melodiile patriotice ale englezilor. Regele George al VI-lea, de pildă, a preferat ”Jerusalem” în locul obișnuitului ”God save the King”.
Meciul cu numărul 2 a avut loc în 5 februarie 1872, pe ”The Oval”, iar Anglia a obținut prima victorie: 2-1. În următorul, care s-a disputat la Glasgow, rezultatul a fost neobișnuit pentru rugby-ul de astăzi, în care se înscriu multe puncte: 0-0. Sistemul de punctaj avea să fie menținut până în 1890. Până atunci, Anglia și Scoția au mai terminat de șapte ori la egalitate - în șase rânduri a fost 0-0, iar o dată 1-1.

Fiecare echipă a fost compusă din 20 de jucători, 7 în liniile de dinapoi, 13 pe înaintare. Este de remarcat că existau trei fundași, doi jucători de treisferturi și doi pe înaintare.

Iată numele eroilor de atunci:

SCOȚIA: William Brown, Thomas Chalmers, James Sanderson - GB McClure, John MacFarlane - William Grant, Thomas Marshall - Francis Moncreiff (cpt.), HW Allen, Bulldog Irvine, Alexander Petrie, Peter Anton, Alexander Wood, Edward Bannerman, Charles Bryce, Charles Cathcart, John Davidson, James Mein, Tom Whittington, Robert Wilson.

ANGLIA: Charles Vanderspar, Sydney Morse, Frederick Mills - Harold Freeman, Stephen Finney - Cecil Boyle, William Fletcher - Frederick Stokes (cpt.), Henry Lawrence, James Bush, Cyril Rickards, Ernest Still, James Body, James Mackinlay, Ernest Cheston, Alfred Hamersley, Francis Luscombe, Henry Marsh, Murray Marshall, Fawson Turner.

Legat de acest meci din 3 martie 1873, trebuie spus că a fost pentru prima dată când echipa Angliei nu a mai fost compusă doar din londonezi, Yorkshire și Lancashire având patru.

La acea vreme, căpitani ai celor două echipe erau Francis Moncreiff, respectiv Frederick Stokes. Amândoi participaseră și la meciurile anterioare. Ca omologul său scoțian, Stokes se bucura de respectul compatrioților săi. Născut la 12 iulie 1850, la Greenwich, el studiase la Rugby School. În 1871, la reuniunea în care avea să fie fondată Federația Engleză, la Pall Mall Restaurant, el reprezentase pe Blackheath FC, echipa pentru care juca. În 1874, Stokes avea să fie ales în fruntea RFU, fiind cel mai tânăr președinte din istoria acestui for. Pe lângă rugby, a jucat cu succes golf și cricket.

Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

marți, 22 martie 2011

1872: "Varsity Match" sau cea mai veche rivalitate din sport

La noi, este Dinamo - Steaua sau Steaua - Dinamo. La britanici, Cambridge - Oxford. Rivalitatea dintre cele două universități și-a găsit cea mai bună exprimare în sport. Mai precis, în rugby.

La 10 februarie 1872, echipele celor două colegii s-au înfruntat pe un teren dreptunghiular. Ideea de a organiza acest meci i-a aprținut unui student de la Cambridge. El și-a vizitat un prieten de la Oxford și a lansat provocarea. N-a contat că era luna februarie, în plină iarnă. Rugbyștii s-au întâlnit pe ”Parks”, terenul lui Oxford, într-o sâmbătă. La acea vreme, nu se juca pe teren neutru, fiecare universitate fiind gazdă o dată la doi ani. Abia meciul din 1921 s-a disputat pe stadionul ”Twickenham” din Londra.



În 1872, jucătorii lui Cambridge au venit în tricouri de culoare roz. Cei de la Oxford în cămăși albastre. S-a jucat 20 contra 20, iar victoria le-a revenit acestora din urmă, mult mai puternici pe înaintare. Ei și-au forțat rivalii să dea înapoi și să culce balonul în propriul lor teren de țintă... A fost un fel de... auto-eseu. Așadar, Oxford - Cambridge 1-0.
Disputat anual, meciul are loc în decembrie. Anul trecut, s-a disputat ediția cu numărul 128 a întâlnirii. Oxford a înregistrat 54 de victorii, Cambridge 60, iar 14 s-au încheiat la egalitate

Denumită ”The Varsity Match”, înfruntarea celor două universității s-a extins de la rugby și la alte sporturi de echipă. În 1891, de pildă, a avut loc și prima confruntare la polo pe apă.

Printre rugbyștii care au participat la această dispută, de-a lungul timpului, se numără jucători legendari precum internaționalii englezi Rob Andrew și Tony Underwood, scoțianul Gavin Hastings (Cambridge), neozeelandezul David Kirk, căpitanul All Blacks care a devenit campion mondial în 1987, galezul Gareth Davies sau sud-africanul Nick Mallett, actualul antrenor al Italiei (Oxford). 

Victorii în ”The Varsity Match”:
Oxford (54):
1872, 1875, 1877, 1881, 1882, 1883, 1884, 1889, 1893, 1896, 1897, 1900, 1901, 1903,  1906, 1907, 1909, 1910, 1911, 1920, 1921, 1923, 1924, 1929, 1931, 1932, 1933, 1937, 1946, 1948, 1949, 1950, 1951, 1955, 1957, 1959, 1964, 1966, 1969, 1970, 1971, 1977, 1979, 1985, 1986, 1988, 1990, 1993, 1999, 2000, 2001, 2004, 2008, 2010. 

Cambridge (60):
1873, 1876, 1880, 1885, 1886, 1887, 1888, 1891, 1895, 1898, 1899, 1904, 1905, 1912, 1913, 1919, 1922, 1925, 1926, 1927, 1928, 1934, 1936, 1938, 1947, 1952, 1954, 1956, 1958, 1960, 1961, 1962, 1963, 1967, 1968, 1972, 1973, 1974, 1975, 1976, 1978, 1980, 1981, 1982, 1983, 1984, 1987, 1989, 1991, 1992, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 2002, 2005, 2006, 2007, 2009. 

Meciuri egale (14): 1873, 1874, 1879, 1880, 1890, 1892, 1894, 1902, 1908, 1930, 1935, 1953, 1965, 2003.  

Nu s-a disputat: 1914-1918 (Primul Război Mondial), 1939-1945 (Al Doilea Război Mondial)
Text: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

sâmbătă, 19 martie 2011

1872: Scriitorul francez Pierre Mac Orlan a descoperit ”sensul vieții” pe terenul de rugby


Englezii vorbesc și astăzi, despre restul Europei, ca despre un continent separat de Insula lor. Rugby-ul, ca sport nou apărut, a pătruns acolo prin Franța. S-a întâmplat în 1872.

Aflat în nord-vestul Franței, pe partea dreaptă a estuarului format de Sena, Le Havre este acum al doilea port ca mărime din Hexagon, după Marsilia, și numără circa 178.000 de locuitori. Acolo avea să poposească pentru prima dată balonul oval. Legenda spune că englezii care studiaseră la Oxford și la Cambridge, care lucrau la agențiile din această localitate, au început să joace un joc, un amestec de fotbal și rugby, pe care l-au denumit ”Combination”. El era deosebit de cele două sporturi, așa cum se practicau ele pe atunci, în Anglia. Terenul de joacă se afla la întâlnirea bulevardului Francois I cu strada Foch. Acel joc avea să fie abandonat în 1894, când s-a trecut la rugby. Tot atunci, Le Havre Football Club, gruparea fondată în 1872, de britanici, și-a schimbat numele în Le Havre Athletic Club (HAC). Culorile ei erau albastru-brebeniu și albastru-marin, care fuseseră ”împrumutate” de la echipele colegiilor Oxford și Cambridge. Ceea ce nu trebuie să ne mire de vreme ce clubul era condus de englezii Washington și Orlebard.

În Le Havre, rugby-ul și-a legat numele de cel al unor oameni de cultură precum scriitorul Pierre Mac Orlan (1882-1970), care avea să scrie: ”Se pare că soarta are un sens... În ceea ce mă privește, cred că sensul destinului meu s-a conturat la Rouen, în ziua în care, după câțiva ani de ucenicie la Orleans, am primit prima licență (n.a. - de jucător de rugby) la FC Rouen. Acolo, ca și la Athletic Club din Le Havre, nu se juca decât cu mingea ovală. În acele vremuri îndepărtate, prin 1897, rugby-ul devenise stâpân la nord și la sud de Loara. Dar sud-vestul era în delir. Toate liceele gascone și catalane jonglau cu mingea ovală, iar alb-albaștrii lui Bayonne îi băteau măr pe roș-albaștrii lui Racing Club de France. (...) Eu nu mai eram chiar un rugby-boy, un novice, când am ajuns căpitan la Normale Sportive, pe care l-am fondat la această simpatică școală normandă, în cursul unui an consacrat exclusiv rugby-ului. Mi se pare că am știut să transmit flacăra dătătoare de entuziasm disciplinat, care, în anumite cazuri, devine un agent de echilibru moral și fizic, în măsură să dea un înțeles destul de precis cuvintelor sensul vieții”.   

vineri, 18 martie 2011

1871: De la un picior rupt la un nou regulament


În iulie 1871, Leonard Matton, căpitanul echipei Wimbledon Hornets, supune la vot, în cadrul Federației Engleze de Rugby (Rugby Football Union), un nou regulament al jocului cu balonul oval.

Avocat de profesie, acesta tocmai își rupsese piciorul într-un meci, așa că avea toate motivele să pună lucrurile la punct - și destul timp la dispoziție pentru aceasta. Matton lucrase la redactarea regulilor alături de președintele RFU, Algemon Rutter, și a lui M.M. Ash.

Varianta jocului practicat la Colegiul din Rugby este păstrată, în mare măsură, însă au fost adoptate reguli care să limiteze pornirile violente ale combatanților. Loviturile peste picioare, care stârniseră protestele amatorilor de fotbal, au fost înlocuite cu placajele. Ofsaidul este penalizat. Pasa înainte se sancționează cu o grămadă. Iată câteva dintre noile reguli care au apărut atunci, fiind adoptate în ședința din 24 iulie 1871, și care au fost menținute până în zilele noastre. 


PLACAJUL 




ÎNAINTE


OFSAID

marți, 8 martie 2011

1871: ”Stejarii”, șepcuțele și primul meci inter-țări de rugby


În 2003, participanți la Cupa Mondială din Australia, componenții echipei de rugby a României au primit, din partea organizatorilor (la fel s-a întâmplat și cu celelalte naționale), câte o șepcuță. Gestul s-a repetat și la ediția din 2007, găzduită, în parteneriat, de Franța, Scoția, Țara Galilor și Irlanda. (*)

Acele șepcuțe au legătură directă cu primul meci inter-țări din istoria rugby-ului. Meci disputat în 27 martie 1871 - au trecut aproape 140 de ani de atunci...

Rugby-ul, ca sport nou format, abia despărțit de ”fratele geamăn”, fotbal, s-a răspândit imediat în întreaga lume. Primii, după englezi, care l-au adoptat au fost vecinii scoțieni. În 1855, la Crombie, președintele Academiei Scoțiene a fondat primul club. Exemplul a fost urmat imediat de școlile din Merchiston și Royal High School. Trei ani mai târziu, echipele celor trei instituții de învățământ au organizat și primul turneu.

În Scoția, jocul de rugby se practica fără menajamente, obstrucționarea adversarului fiind o tehnică pe care ”ecosezii” au dezvoltat-o. Cu toate acestea, oamenii din această regiune a Marii Britanii au devenit pe loc mari apărători ai acestui nou sport. Iar liderul lor, H.H. Almond, directorul Colegiului Loretto, a fost categoric: ”Noi suntem toți pentru Rugby. Și vom rămâne așa. Fotbalul nu dezvoltă partea superioară a trupului. Rugby-ul echilibrează sportivul”.


Deloc întâmplător, între 1855 și 1858 în Scoția apar 30 de cluburi. Practic, nu era localitate importantă de acolo care să nu dețină măcar o echipă.

În toamna anului 1870, englezii îi provoacă pe rezidenții scoțieni din Londra la un meci de rugby. Interesant este că primii propun ca înfruntarea să se desfășoare după regulile... Football Asociation. Partida s-a derulat în 19 noiembrie, pe ”Kennington Oval”, iar fiecare echipă era compusă din 20 de jucători. Englezii au câștigat disputa, însă scoțienii n-au fost de acord ca ea să figureze în palmaresul direct. Ei au motivat că echipa lor nu a fost una reprezentativă. Și că meciul nu s-a desfășurat după regulile de la Rugby. În cele din urmă, englezii au fost de acord și au propus o nouă confruntare.


În primăvara anului următor, RFU trimite o echipă reprezentativă la Edinburgh. Primul meci inter-țări din istoria rugby-ului se dispută în 27 martie 1871, la ”Raeburn Place”. Cea dintâi încercare este marcată de Angus Buchanan, la o grămadă. Englezul Reginald Birkett a egalat, culcând balonul, din plonjon, în terenul de țintă advers, însă Williams Cross a adus victoria Scoției, cu 2-1 (eseul transformat primea un singur punct), transformând eseul pe care tot el îl reușise. Englezii au contestat unele decizii ale arbitrului Almond, care nu era altcineva decât  directorul colegiului scoțian de la Lorreto...  Acesta a replicat: ”când un arbitru are un dubiu, el este îndreptățit să-i penalizeze pe aceia care fac cel mai mult zgomot pe teren”. Probabil că de la acest scoțian a rămas și principiul că în rugby nu se comentează arbitrajul...

La acel prim meci inter-țări, participanții au apărut costumați după canoanele acelor timpuri. Aveau bluze largi, cu șiret în dreptul gâtului, pantaloni treisferturi, iar pe cap șepcuțe. De atunci, pentru mult timp, a existat obiceiul ca fiecare rugbyst ce evolua într-un joc internațional, pentru țara sa, să primească o șepcuță - din același motiv, în limba engleză cuvântul ”cap” este folosit pentru selecție. În 2003, australienii și-au amintit de acel obicei și le-au oferit tuturor participanților câte o șepcuță cu însemnele Rugby World Cup.

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL) 

Scoția, o regiune de vis

(*) Romeo Gontineac, rugbystul român care a participat la patru ediții ale Cupei Mondiale (1995, 1999, 2003 și 2007), m-a corectat: șepcuțele s-au dat dintotdeauna participanților la această competiție. Iar această situația e dovedită și de fotografia cu echipa României care a participat la Rugby World Cup în 1987, chiar la debutul turneului.

luni, 7 martie 2011

1871: Englezii se organizează și fondează Rugby-Football Union



Cunoscuți pentru pragmatismul lor, pentru faptul că nu lasă nimic la voia sorții, englezii n-au lăsat să treacă mult timp de la despărțirea de fotbal și au fondat prima federație de rugby din lume.

În ianuarie 1871, președinții lui Richmond și Blackheath, Edwin Ash și Bryan Burns și-au invitat colegii de la celelalte grupări londoneze la o reuniune în care să se organizeze. Ideea principală era uniformizarea regulilor, iar aceasta nu se putea face decât în urma unor consultări. Astfel că în 26 ianuarie, reprezentanții a 21 de cluburi s-au întâlnit la Pall Mall Restaurant din Londra.

De origine franceză, stabilit în capitala Regatului Unit, Arthur Guillemard a propus și numele noului organism la care urmau să se afilieze cluburile: Rugby-Football Union - interesant este că rugby-ul a păstrat în titulatură cuvântul ”football”. Sugestia a fost acceptată în unanimitate.

Președinte al RFU a fost ales Algernon Rutter, un tânăr din Richmond care impresiona prin favoriții săi... Iar acesta, alături de M. Ash și Leonard Maton, s-au angajat să redacteze un alt regulament al jocului de rugby.

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

1866: Un student de la Rugby inventează un nou sport: Australian Rules


În Australia, prima echipă de rugby apare în 1864. Se întâmpla la un an după ce, la Londra, avea loc scindarea ”football-rugby”-ului. Firește că la acea vreme, una în care nu existau mijloacele de comunicare de astăzi (internet), cei din statul-continent habar n-aveau ce se întâmplase în Insulă.

Procesul de răspândire în Australia a jocului practicat la colegiul din Rugby a continuat. Apare Wallaroo Club, inițiativa fondării sale aparținând fiilor lui Thomas Arnold, Richard și Montague, care încercau să introducă principiile noului sport în mediul universitar, dar și printre marinari și soldații din diversele garnizoane.

Regulamentul de la Rugby nu era nici el cunoscut, astfel că jocul practicat era un amestec între cel din colegiul unde William Webb Ellis făcuse gestul care l-a impus în istorie drept inventator și cele de la Winchester sau Cambridge. 



În Melbourne, capitala statului Victoria, imigranții irlandezi care populau în mare parte Australia, la acea vreme, practicau un alt joc cu mingea asemănător cu ”hurling”, specific ”Insulei Verzi”. Un alt fost student de la Colegiul Rugby, Tom Wills, a decis de a redacta un regulament al acestuia. Astfel a apărut codul australian sau, altfel spus ”Australian Rules”. Noul sport punea accent pe cursele cu balonul, plasament, în detrimentul principiilor războinice ale rugby-ului.

Tom Wills Would - Neil Murray Video


Denumit inițial ”Jocul din Victoria”, acesta s-a răspândit treptat în întreaga Australie. În 1866, delegații cluburilor de ”australian rules” au stabilit ca terenul să fie de formă ovală, iar buturile din rugby să fie înlocuite cu patru stâlpi. Apariția ”fotbalului australian”, cum este cunoscut la noi, va pune în umbră răspândirea și dezvoltarea rugby-ului în țara-continent. De altfel, și astăzi, într-un clasament al popularității primul loc este ocupat de ”Australian Rules”.

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

vineri, 4 martie 2011

1863: ”Divorțul” dintre rugby și fotbal s-a produs


Anul 1863 a fost unul zbuciumat în ceea ce privește ”fotbal-rugby”-ului - așa am putea numi strămășul celor două sporturi de astăzi. La Cambridge și la Londra s-au ținut mai multe reuniuni, participanții la ele încercând să unifice regulile după care se practicau diversele jocuri cu mingea în colegiile din Anglia.

Nu era prima încercare de acest fel, ci una dintre multele care aveau ca scop uniformizarea lor. În 1845, Thomas Hugues, care era și un om al legii, a conceput primul regulament disciplinar al jocului de la Rugby. Acesta a fost distribuit în 28 august, fiind urmat de un altul, revizuit, în 7 septembrie 1846, care cuprindea 37 de reguli.


La acea vreme, o echipă de ”fotbal-rugby” era compusă din trei categorii de jucători: înaintași, care erau supranumiți ”câini”, mijlocași, adică ”vulpi”, și treisferturi, respectiv ”cai”. Scopul jocului era de a avansa cu balonul la picior, jucătorilor fiindu-le permis a-l opri din plonjon (fair-catch), a-l lovi cu piciorul și a-l purta în brațe... Ultimul procedeu, derivat din gestul lui William Webb Ellis, comporta și ceva riscuri, în sensul că purtătorul putea fi trântit la pământ.  Eseul (try - încercare) era realizat atunci când o echipă ducea balonul în terenul advers, dincolo de o linie de but, însă el era acordat numai în cazul transformării (coversion) lui - balonul era trimis cu piciorul printre stâlpii buturilor în formă de ”H”, deasupra barei transversale. Pentru eseu se acorda un punct - din acest motiv, la primele meciuri de rugby, de mai târziu, apar rezultate de genul 1-0, 2-1 sau 3-2. La Rugby, la mijlocul secolului XIX, o echipă câștiga atunci când avea două puncte în plus. (*)

Întâlnirile din 1863 s-au împotmolit în momentul în care s-a discutat despre posibilitatea opririi cu brațele a unui jucător - hacking - care purta balonul în brațe. Adică exact în privința procedeului din jocul de la Rugby. Reprezentanții colegiilor din Eton, Harrow, Chaterhouse, Uppingham, Westminster și Winchester au fost împotriva lui. Ei doreau un joc simplu, cu mingea la picior, în care driblingul să dețină un loc important, opunându-se procedeelor ”violente”. La reuniunea din 26 octombrie, ținută la taverna Franc-Masonilor din Londra, apărătorii jocului de la Rugby au fost în minoritate. S-au făcut, însă, concesii, și de o parte, și de alta, astfel că a fost fondată Football Association. 

Acest armistrițiu nu a durat, însă, foarte mult timp. Și a apărut o nouă dispută în rândul partizanilor ”rugby-fotbal”-ului. În noiembrie, la Cambridge, studenții s-au împărțit în două grupuri, disputa lor fiind generată tot de permisiunea folosirii procedeelor așa-zis violente. Grupul lui Morley a fost împotrivă, cel al lui Pell pentru. Degeaba a intervenit președintele lui Blackheath - ”lupta este adevărul jocului. A o surpima înseamnă a face să dispară curajul și virilitatea din el”. Urmarea a fost că în 8 decembrie, partizanii jocului practicat la Rugby au părăsit, pentru totodeauna, Football Association. Iar de atunci, în Insulă s-a vorbit despre ”football” și despre ”rugby-football”.

(*) cum în rugby, eseul (try) permite echipei care l-a marcat să încerce la bețe, iar reușita acestui procedeu se numește transformare (conversion - se transformă eseul), e greșit a se spune despre loviturile de pedeapsă că au fost transformate. Limba română este una bogată. Așa că mai corect ar fi să spune a concretizat (a fructificat) o penalitate.

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

De ce e corect să scriem ”rugby” și nu ”rugbi”


Mi s-a întâmplat deseori, ziarist sportiv fiind, să mi se modifice în text cuvântul ”rugby” în rugbi”. Această schimbare m-a deranjat. Și nu fiindcă aș fi orgolios de fel, ci pentru că am și explicații pentru opțiunea mea.

Firește că aceia care au operat respectiva modificare m-au trimis la ultimele variante ale Dicționarului Explicativ al limbii române, unde este definit tot cuvântul ”rugbi”...

rugbi - RÚGBI s.f. Joc sportiv desfăşurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris şi: rugby] – Din engl., fr. rugby. RÚGBI s. (SPORT) sportul cu balonul oval.

De ce nu este corect să scriem ”RUGBI”?

În limba română, cuvântul ”RUGBY”, definind jocul sportiv, a pătruns din limba franceză, la începutul secolului XX. Atunci, studenții români care studiaseră la Paris și în alte orașe din Hexagon au adus în bagajele lor balonul oval și regulamentul de joc. 



Francezii sunt cunoscuți ca naționaliști. De pildă, ei spun ”ordinator”, nicidecum ”computer”... Și cu toate acestea, ei au păstrat denumirea engleză de ”RUGBY” pentru acest sport . Deși, nu de puține ori, ei au afirmat că, de fapt, l-au inventat - jocul ancestral ”la soule” stă la baza acelui ”amestec” de fotbal-rugby despre care am vorbit zilele trecute. Cum s-ar explica, atunci, că francezii au folosit și folosesc și acum denumirea engleză de ”RUGBY”? Simplu. Pierre de Coubertin, înainte de a reforma sportul din Franța și de a restaura Jocurile Olimpice, a fost în vizită la Colegiul din Rugby. Pentru a vedea cum reformaseră englezii învățământul și, totodată, educația fizică și sportul din școli - Colegiul Rugby a avut un rol important în acel proces.

Până la venirea la putere a comuniștilor, în 1947, în România ”jocul sportiv desfăşurat între două echipe a câte 15 jucători” s-a chemat ”RUGBY”. Cum era de proveniență... capitalistă, respectivul cuvânt a fost schimbat în... neaoșul ”rugbi” (un fel de gât-legău pentru cravată)... Mai mult decât atât, atunci s-a vorbit despre interzicerea acestui sport... retrograd - cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică. Rugby-ul ca sport a supraviețuit la noi, atunci, dintr-o întâmplare - Grivița Roșie era una dintre echipele puternice, iar ea reprezenta uzina la care lucrase Gheorghe Gheorghiu-Dej, precum și alți lideri comuniști.

Deschiderea spre Occident produsă în primii ani ai lui Nicolae Ceaușescu ca lider al PCR a făcut să se revină la folosirea cuvântului ”RUGBY” ca sport. Același lucru s-a întâmplat și cu ”DERBY”, un alt termen sportiv care vine de la numele unei localități din Marea Britanie.

Un proces asemănător celui întâmplat la noi, în perioada stalinistă, s-a produs în Germania lui Hitler, Italia lui Mussolini și Spania lui Franco. Într-un context în care naționalismul era la putere, multe denumiri engleze de sporturi au fost înlocuite cu unele autohtone... În Italia și Spania, acest proces a fost mai evident. Iar dacă în Germania, ”handball” a rămas așa, în țările latine cuvântul respectiv a fost schimbat în ”pallamano”, respectiv ”balonmano”. La fel s-a întâmplat în cazul voleiului și baschetului. Rugby-ul, în schimb, a rămas ”RUGBY”.

De ce? Din mai multe motive. Pe de o parte, atât germanii, cât și italienii aveau ambiția de a-i învinge pe englezi în sportul pe care aceștia îl inventaseră - primii au reușit doarsă bată echipa Franței, în anii 30. Pe de altă parte, rugby-ul se asemăna, prin modul de desfășurare, cu doctrina militară fascistă - cucerirea terenului advers...

Așadar, scriem ”RUGBY”, și nu ”RUGBI”, din respect pentru ceea ce s-a întâmplat la colegiul englez în urmă cu aproape două secole, dar și pentru studenții români care au adus acest sport aici, în urmă cu o sută de ani. Și pentru a nu face aceeași eroare comisă de staliniști, în 1947.

(va urma)

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

joi, 3 martie 2011

1835: Apariția balonului oval, alt pas pe drumul despărțirii rugby-ului de fotbal


În 1823, în ”Curtea mare” a Colegiului Rugby, sfidând regulile jocului, William Webb Ellis a luat balonul în brațele sale și, spre consternarea colegilor săi, a alergat cu el înainte. Așa a apărut unul dintre principiile de bază ale sportului cu balonul oval. Înainte de acest gest, în alte școli din Anglia se practicau activități fizice - nu le putem denumi sportive - care conțineau elemente ale rugby-ului, în principal grămada. În toate aceste jocuri, tinerii alergau după un balon rotund.

Gestul lui W.W. Ellis de a lua balonul în brațe a fost cel dintâi pas pe drumul despărțirii rugby-ului de fotbal. Al doilea a fost făcut în 1851. În acele timpuri în care, de pildă, Moldova și Țara Românească încercau să se unească, în localitatea engleză Rugby William Gilbert a confecționat primul balon oval. De ce avea această formă? Probabil pentru că el a folosit o vezică de porc cumpărată de la crescătorii de animale. A umflat-o cu aer, iar apoi a prins-o în patru bucăți de piele cusute între ele. Confecționate începând din 1835, baloanele ovale Gilbert au fost prezentate publicului la Expoziția Internațională de la Londra, în 1851. E adevărat că ele semănau, pe atunci, mai degrabă cu o prună, însă forma lor a fost ameliorată, mai apoi, de urmașii lui William Gilbert, mai ales de nepotul săi, James. 



În 1870, Richard Lindon a introdus camerele cu aer în balon. Și tot atunci, prin folosirea cauciucului în realizarea balonului, acesta a început să semene cu un ou.

Peste un secol, în 1987, Gilbert a furnizat baloanele oficiale la prima ediție a Rugby World Cup, din Noua Zeelandă și Australia. Din acel moment, și modul de realizare a lor s-a schimbat. Pielea, care reținea apa, crescând greutatea lor, a fost înlocuită de materialele sintetice.

Firma Gilbert nu a realizat numai baloane de rugby, ci și pentru alte sporturi cu mingea. Els-a lansat, de pildă, în producerea echipamentului pentru netball, sport popular în Australasia (Australia și Noua Zeelandă, îndeosebi).

În 2002, confruntată cu probleme financiare, marca Gilbert a fost cumpărată de Grays International, un alt producător de echipament sportiv din Marea Britanie.

Să revenim, însă, la mijlocul secolului XIX. Balonul oval fusese creat, însă rugby-ul și fotbalul se jucau, în continuare, de-a valma. Când și de ce s-au despărțit ele?

(va urma)

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

VIDEO: Jocul de rugby la Colegiul Rugby

Jocul de ”football-rugby” surprins in filmul ”Tom Brown's School Days”


Revolta învățăceilor englezi din 1797 și ”sportul tuturor jocurilor”


Oricât de ciudat ar părea, rugby-ul nu a fost inventat de William Webb Ellis!

Este adevărat, trofeul care se atribuie campioanei mondiale, trofeul pe care l-am putut admira și la București, în noiembrie trecut, poartă numele lui. La fel cum adevărat este că W. W. Ellis a fost inclus în IRB Hall of Fame. În realitate, el n-a făcut ”decât” gestul prin care rugby-ul a început să se despartă de fotbal. Sfidând regulile după care se juca atunci, a luat balonul în brațe, lucru interzis, și a alergat cu el înainte, ceea ce, de asemenea, nu era permis.



Ceea ce a făcut William Webb Ellis, în 1823, în ”Curtea mare” a colegiului Rugby, nu a fost ceva premeditat. A fost un gest de sfidare a regulilor și nimic mai mult. Statutul său de inventator a fost pus în discuție între 1876 și 1895, iar între timp istoricii britanici s-au pus de acord. Putem vorbi despre o legendă, nicidecum despre un adevăr.

La un deceniu după ce W.W. Ellis făcea gestul care l-a adus în istorie, la Rugby era interzis să alergi cu balonul în brațe în timpul ”fotbal-rugby”-ului.

În 1895, cum spuneam, s-a declanșat o investigație de către Old Rugbeian Society. La acea vreme, nimeni dintre cei care studiaseră la Rugby, în vremea lui Ellis, nu mai era în viață. Așa că au fost cercetate documentele acelor timpuri. Thomas Hughes, cel care scrisese ”Tom Brown's Schools Days”, avea să noteze că în 1834, în primul an al său la colegiul din Rugby, a alerga cu balonul în brațe nu era total interzis, însă nici recomandat... Acea anchetă nu a fost deloc întâmplătoare. În 1895 s-a produs o altă schismă în sportul britanic, după aceea dintre rugby și fotbal, primul rupându-se între ”union”, varianta în XV, amatoare, și ”league”, varianta în XIII, profesionistă. Din acest motiv, mulți înclină să spună că atunci s-a încercat menținerea poziției școlii din Rugby, una până atunci dominatoare în sportul din Insulă. 

Spuneam că sportul cu balonul oval, așa cum îl cunoaștem, nu i se datorează decât într-o mică măsură lui William Webb Ellis. De fapt, rugby-ul este un sport în care s-au contopit mai multe jocuri.

Încă din secolul al XVI-lea, aristrocrații din Londra au simțit nevoia ca ai lor copii să aibă parte de o educație aleasă. Așa că aceștia au fost trimiși să studieze la diverse colegii din Insulă: Chaterhouse, Harrow, Rugby și Shrewbury. Ele pregăteau doar elita, fie că aceasta era politică, religioasă sau comercială.

Să nu vă închipuiți că în acele timpuri copiii de aristrocrați își petreceau timpul liber prin cluburile de noapte. Nicidecum! Mai mult decât atât, în respectivele colegii erau supuși la metode deseori brutale de disciplinare. Din acest motiv, învățăceii au început să se revolte împotriva dascălilor. Iar în 1797, în colegii s-a declanșat o adevărată revoluție. Atât de aprigă încât a fost nevoie de intervenția armatei pentru a-i potoli pe... micuți. La Chaterhouse, mai ales, ciocnirile au fost dese, dar și la Rugby au avut loc tulburări violente.

O dată înfrântă rezistența copiilor, dascălii au schimbat foaia. Cum nu puteau să se pună rău cu părinții ”rebelilor” - aceștia plăteau anii de studiu -, cei care conduceau colegiile au renunțat la pedepsele corporale. Ei au căutat, însă, și metode prin care energia învățăceilor să fie canalizată în sens pozitiv. A apărut o ierarhie în rândul copiilor, dar s-au inventat și jocuri care să le dea o ocupație fără ca ei să fie atinși de plictiseală.


Cu trecerea anilor, între colegii a apărut și o competiție. Cine avea jocul cel mai atractiv atrăgea și mai mulți copii de nobili, deci și bani în plus. La Eton, de pildă, exista ”zidul”, care consta în avansarea unui balon rotund de-a lungul unui perete. La Winchester, în curtea pavată, copiii jucau ”cald” (hot). Ei se așezau cu fața în jos, aplecați, într-o formă de grămadă ancestrală, iar mingea era aruncată în mijlocul lor. Apoi, ei trebuiau să o trimită cu piciorul spre terenul advers. Aceste jocuri se mai practică și astăzi, îndeosebi în cele două localități. 
La Rugby, în schimb, pe la mijlocul secolului XIX, în perioada lui Thomas Arnold, inițiator al învățământului în Anglia, jocul aducea față-n-față două grupuri de circa o sută de copii fiecare. Ei loveau balonul rotund cu piciorul, iar 40 dintre aceștia participau la grămezi. Purtând șepci (”cap”, în limba engleză), ei erau singurii care puteau purta balonul în brațe. ”Acest joc întărea virtuțiile combative ale școlarilor, îi învăța să-și asume responsabilități și îi pregătea pentru viață”, avea să noteze Arnold. Nici acest joc nu poate a fi numit ”rugby”, ci doar cel mai apropiat dintre strămoșii săi.

Jocul practicat la Rugby avea să depășească granițele comitatului Warwickshire. Foarte fizic, el este preluat și de către alte colegii, printre acestea numărându-se cele din Oxford și Cambridge. La ultimul dintre ele, în 1839 apare și primul club oficial, fondat de un fost student la Rugby, Albert Pell. Cei de la Oxford n-au rămas nici ei mai prejos. Jocul se disputa însă cu un balon rotund. Cel oval avea să apară la puțin timp după aceea.



(va urma)

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

miercuri, 2 martie 2011

1823: Supărat că nu i se dădea pasă, W. W. Ellis a ”inventat” rugby-ul


Rugby-ul este socotit a fi unul dintre puținele sporturi al cărui inventator este cunoscut - baschetul (James Naismith) și voleiul (William G. Morgan) sunt în aceeași situație. 

Totul s-a întâmplat la colegiul Rugby din Anglia, într-o zi de noiembrie a anului 1823. Pe atunci, nu exista nici fotbal, nici rugby, așa cum le cunoaștem astăzi, cele două sporturi ”conviețuind” într-o formă primitivă. Prezent în joc, în ”Big Side” - curtea colegiului -, William Webb Ellis a făcut, se spune, acel gest care i-a scandalizat pe toți și care, ulterior, a fost considerat că a dat naștere sportului cu balonul oval.


Pe un zid de cărămidă a colegiului din Rugby a fost montată, mai apoi, o placă de marmură pe care stă scris: ”THIS STONE COMMEMORATES THE EXPLOIT OF WILLIAM WEBB ELLIS WHO WITH A FINE DISREGARD FOR THE RULES OF FOOTBALL AS PLAYED IN HIS TIME FIRST TOOK THE BALL IN HIS ARMS AND RAN WITH IT THUS ORIGINATING THE DISTINCTIVE FEATURE OF THE RUGBY GAME. A.D. 1823”.

Ceea ce ar însemna: ”... CU UN SUPERB DISPREȚ PENTRU REGULILE FOTBALULUI DE ATUNCI, W.W. ELLIS A LUAT BALONUL ÎN BRAȚE ȘI A ALERGAT CU EL, ÎNAINTE, DÂND NAȘTERE UNUI PRINCIPIU DISTINCT AL RUGBY-ULUI”.


Cu o populație de circa 90.000 de locuitori, dacă îi socotim și pe cei din suburbii, orașul Rugby se află în centrul Angliei, la 24 de kilometri de Coventry. El a devenit cunoscut în toată lumea prin faptul că a dat numele sportului cu balonul oval.

William Webb Ellis ajunsese la colegiul de acolo, unul dintre cele mai vechi din Marea Britanie, în 1816. Iar în 1823, a făcut gestul care i-a adus notorietatea...

Fiu al lui James Ellis, un galez, ofițer de dragoni, care a staționat cu regimentul la Dublin (Irlanda), între 1808 și 1811, și care și-a pierdut viața în 1811, în bătălia de la Albuera, William Webb avea să ajungă în localitatea Rugby alături de mama sa, Ann Webb. Acolo, el a studiat până în 1825, după care a continuat la Oxford.

În momentul în care a sfidat regulile după care se juca ”fotbalul”. W. W. Ellis făcea parte din Frăția ”Piraților” a învățăceilor mai în vârstă. Așadar, el avea autoritate, iar cei care l-au cunoscut spun că se remarca prin personalitatea sa. 

”Din acest motiv, m-am apropiat foarte mult de el”, avea să recunoască Matthew Bloxam, cel datorită căruia se cunosc amănunte despre ce s-a întâmplat în 1823, la Rugby. În scrierile sale, fostul învățăcel s-a contrazis deseori. De pildă, mai întâi el a spus că totul s-a petrecut în 1824.

Și atunci, oare ce l-a determinat pe acel tânăr să sfideze regulile? Probabil - și aceasta este o părere personală -, William Webb Ellis s-a supărat pe ceva. Poate pe faptul că nu-i pasau colegii... Și atunci s-a decis să le strice acestora tot jocul. Interesant este însă că gestul său nu a mai fost repetat niciodată de el, ci mult mai târziu, de un alt student de la colegiul din Rugby. 

W. W. Ellis s-a ilustrat, mai apoi, ca un bun jucător de cricket, evoluând pentru Oxford și Cambridge. Devenit preot, a luptat în Războiul Crimeii, și a murit în Franța, la Menton, fără să știe că, prin gestul său, a dat naștere unuia dintre cele mai spectaculoase sporturi din câte există. 

Poate fi socotit, așadar, William Webb Ellis inventatorul rugby-ului? Sau totul este o legendă?

(va urma)

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

Pe urmele lui W. W. Ellis, cel socotit a fi inventatorul rugby-ului


În apropiere de frontiera cu Italia, la 12 kilometri de Monte Carlo, pe Coasta de Azur, se află o localitate puțin cunoscută la noi, Menton. Cu nici 2.000 de locuitori, aceasta este celebră îndeosebi prin plajele sale, clădirile ridicate pe coline stâncoase, dar și prin faptul că acolo se desfășoară, anual, ”La fete des Citrones” (Sărbătoarea lămâilor). Supranumită ”Perla Franței”, această așezare a atras atenția lumii întregi, în urmă cu mai bine de 50 de ani, dintr-un alt motiv decât cel turistic.


Născut la Londra, în 12 august 1925, Alan Ross McWhriter (*) nu se afla la Menton pentru a sta cu burta la soare. Fondator al ”Guinness Book of Records” (Cartea recordurilor), alături de fratele său, Norris, acesta lucra ca ziarist sportiv în anii 50. Și era fascinat de recorduri, dar nu numai. 


McWhriter venise în sudul Franței pe urmele lui William Webb Ellis, cel socotit a fi inventatorul rugby-ului. Și grație cercetărilor făcute, londonezul avea să descopere mormântul acestuia în cimitirul din Menton. Descoperirea a stârnit emoție atât în Marea Britanie, cât și în Franța. Mai cu seamă că se știau foarte puține amănunte despre W. W. Ellis.


Cine a fost, cu adevărat, William Webb Ellis? Răspunsul îl veți avea curând.

Marian-Valentin BURLACU (ADEVĂRUL)

(*) Alan Ross McWhriter a intrat în politică, în anii 60, fiind membru al Partidului Conservator. În 27 noiembrie 1975, a fost asasinat de doi voluntari IRA (Armata Republicană Irlandeză)

Fascinanta istorie a rugby-ului (sau Secretele sportului cu balonul oval)

În 1982, pe 12 iunie, un bun prieten, Marius Andrei, mi-a dăruit o carte. ”Rugby. Mică enciclopedie”. Am citit-o pe nerăsuflate. Tocmai împlinisem 15 ani. Sau, mai bine zis, XV, pentru a folosi aceleași simboluri pe care le întâlnim în sportul cu balonul oval. 

Apoi, în timp, am început să descopăr secretele rugby-ului. Nu exagerez cu nimic. Rugby-ul este un sport cu multe secrete. Și nu mă refer la faptul că nu sunt foarte numeroși aceia care înțeleg în ce scop XV bărbați se ”îngrămădesc” cu alți XV pentru un balon oval. 

Puteți, de pildă, să explicați de ce în rugby se înaintează pasându-se numai înapoi? Sau de ce Swing Low, Sweet Chariot, un cântec al populației de culoare din SUA, a devenit imnul (neoficial) al echipei Angliei?
VIDEO: Cel mai frumos meci din istoria rugby-ului: Australia - Noua Zeelandă, Sydney, 2000. 

Sincer vorbind, nici eu n-am știut la început. Apoi, în timp, așa cum vă spuneam mai înainte, am descoperit secret după secret - ceea ce nu înseamnă că le știu chiar pe toate. 

Iar de astazi, le veti afla si voi. 

Marian-Valentin Burlacu (ADEVĂRUL)