sâmbătă, 14 mai 2011

1879: Cupa Calcutta, primul trofeu din istoria rugby-ului

 Foto: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

Un club de rugby din India s-a desființat în 1874, iar membrii săi s-au gândit ce să facă cu banii strânși din cotizații. Puteau să îi ia înapoi, însă acei oameni, dintre care câțiva studiaseră la Colegiul din Rugby (Yule, Eddis și Hart), vroiau ca despre inițiativa lor să se știe peste veacuri. Așa că au confecționat o cupă pe care au donat-o federației de la Londra. Ea este cunoscută acum sub numele Calcutta Cup și este cel mai vechi trofeu în sportul cu balonul oval.
 
Se știe că britanicii au fost dintotdeauna conservatori. În rugby, de pildă, ei au refuzat trecerea la profesionism până în 1995! De asemenea, până acum două decenii englezii nu aveau campionat - se organizau turnee, iar echipa care câștiga cele mai multe dintre ele era socotită campioană. Neoficial, însă.
 
Cum ei refuzau să obțină câștiguri financiare sau materiale din rugby, până de curând n-au existat nici multe trofee în competițiile organizate. În Turneul celor 6 (4, iar apoi 5) Națiuni, de pildă, abia în anii 90 s-a acordat o cupă. De altfel, din aceleași motive competiția mondială a apărut abia în 1987.
 
Și, totuși, în sportul cu balonul oval primul trofeu a apărut în 1879, iar el are o poveste frumoasă. În 1872, în ziua de Crăciun, la Calcutta s-a disputat un meci de rugby. De o parte se aflau 20 de englezi, de cealaltă tot atâția jucători originari din Irlanda, Scoția și Țara Galilor. Disputa a fost aprigă, iar cei care au asistat la ea s-au arătat încântați de noul sport. Anul următor, în ianuarie a apărut Calcutta Football Club. Și așa a pătruns rugby-ul în India.
 
Cum în țara asiatică nu exista încă o federație, gruparea s-a afiliat la forul englez, Rugby Football Union (RFU), în 1874. Atunci când s-a pus problema ca membrii săi să plătească o cotizație nu toată lumea a fost entuziastă. Și cum în India tenisul sau polo-ul călare se bucurau deja de popularitate, clubul s-a desființat. Ce se putea face cu banii strânși din cotizație? Să fie restituiți membrilor clubului, iată o posibilitate. Nu s-a întâmplat așa pentru că fondatorii grupării au dorit ca lumea să-și amintească peste timp de încercarea lor. Așa că s-au gândit să facă o cupă și să o doneze celor care conduceau RFU.

Englezii au fost primii câștigători ai trofeului

Adus la Londra, de James Rothney, căpitan al echipei și, totodată, secretar și trezorier al clubului din Calcutta, trofeul a fost primit de Arthur Guillemard, șeful RFU. Oficialul englez a propus ca acea cupă să fie pusă în joc la meciurile anuale dintre Anglia și Scoția. Și așa s-a și întâmplat. În 10 martie 1879, 10.000 de spectatori au asistat la dispută, pe Eaeburn Place din Edinburgh. Englezii au marcat un eseu prin Burton, după o acțiune a înaintării, iar Stokes l-a transformat. Cu Bulldog Irvine căpitan, scoțienii au reacționat imediat, obligându-și adversarii să comită erori în apărare. Veteranul Ninian Finlay a profitat de o ocazie și a egalat printr-un dropgol - în momentul execuției, de tricoul său erau agățați doi englezi, însă acest lucru nu l-a împiedicat să trimită balonul oval printre bețe. Trofeul nu a fost acordat, însă el a ajuns în vitrina federației din Anglia, în 20 februarie 1880, când trandafirii s-au impus cu 2-1, la Manchester.   

În 1988, rugbyștii au jucat... fotbal cu ea!


Înaltă de 45 de centimetri, Calcutta Cup a fost confecționată manual de un meșter inian. În formă de clopot, având un mic elefant pe capacul său și două toarte reprezentând tot atâtea cobre, cupa a fost inspirată de un obiect aparținând un vicerege din India. Realizarea ei a costat 60 de lire sterline, firește la valoarea banilor de atunci (acum, ea este neprețuită). Pe suportul de lemn este scris ”The Calcutta Cup”, iar în bază sunt înscrise numele echipelor câștigătoare și cele ale căpitanilor care au ridicat-o deasupra capului.
 
Cupa Calcutta este expusă rareori în public, cu excepția meciurilor dintre Anglia și Scoția, firește. Ea este păstrată fie la Londra, fie la Edinburgh, departe de privirile celorlalți. la sediile federațiilor de rugby de acolo există însă câte o copie. Iar dacă originalul a fost confecționat manual, acestea sunt realizate după tehnologiile actuale
 
În 1988, cupa originală a fost deteriorată într-un mod de-a dreptul scandalos. Aflați la repriza a treia și fiind sub efectul unor beri, câțiva jucători printre care s-au aflat numărul 8 englez Dean Richards și flankerul scoțian John Jeffrey au jucat... fotbal cu ea de-a lungul Princes Street din Edinburgh! Primul a fost suspendat un meci de către RFU, celălalt șase de SRU.

(va urma)

Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

1877: Unde dai și unde crapă sau de ce s-a trecut de la 20 la 15 jucători

 
Ca orice sport de echipă, rugby-ul a parcurs în timp mai multe etape de dezvoltare. Jucat într-o formă căruia i-am putea spune ”ancestrală”, la Colegiul din Rugby, el a cunoscut mai apoi anumite schimbări, în primul rând în ceea ce privește regulile sale.
 
Dimensiunile suprafeței de joc, de formă dreptunghiulară, au fost standardizate. Terenul trebuia să fie de 105 metri în lungime și de 65 în lățime (120x80 de iarzi). Numărul jucătorilor dintr-o echipă nu a fost bine determinat de la început, el fiind stabilit ad-hoc, între ”combatanți”. Apoi s-a stabilit ca el să fie limitat la 20, iar prin 1877 s-a ajuns la varianta actuală, de 15. Această limitare are o explicație. Și anume că ea favoriza existența unui număr mai mare de echipe. Iar cei care doreau să se organizeze într-un club puteau să o facă mult mai ușor - 15 doritori se găseau mai repede decât 20.
 
Mai este însă și o altă posibilă cauză. Inițial, atunci când s-a trecut de la 20 la 15 jucători s-a dorit să se  favorizeze jocul pe înaintare, cel care stă la baza rugby-ului. Interesant este că efectul obținut a fost exact invers. Reducerea numărului de jucători a făcut să existe spații mai mari și mai multe de pătrundere spre terenul advers. Așa că, în realitate, prin limitarea numărului de jucători favorizat avea să fie jocul pe treisferturi!

(va urma)

Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL