1877: Unde dai și unde crapă sau de ce s-a trecut de la 20 la 15 jucători

 

Ca orice sport de echipă, rugby-ul a parcurs în timp mai multe etape de dezvoltare. Jucat într-o formă căruia i-am putea spune ”ancestrală”, la Colegiul din Rugby, el a cunoscut mai apoi anumite schimbări, în primul rând în ceea ce privește regulile sale.

 

Dimensiunile suprafeței de joc, de formă dreptunghiulară, au fost standardizate. Terenul trebuia să fie de 105 metri în lungime și de 65 în lățime (120x80 de iarzi). Numărul jucătorilor dintr-o echipă nu a fost bine determinat de la început, el fiind stabilit ad-hoc, între ”combatanți”. Apoi s-a stabilit ca el să fie limitat la 20, iar prin 1877 s-a ajuns la varianta actuală, de 15. Această limitare are o explicație. Și anume că ea favoriza existența unui număr mai mare de echipe. Iar cei care doreau să se organizeze într-un club puteau să o facă mult mai ușor - 15 doritori se găseau mai repede decât 20.
 

Mai este însă și o altă posibilă cauză. Inițial, atunci când s-a trecut de la 20 la 15 jucători s-a dorit să se  favorizeze jocul pe înaintare, cel care stă la baza rugby-ului. Interesant este că efectul obținut a fost exact invers. Reducerea numărului de jucători a făcut să existe spații mai mari și mai multe de pătrundere spre terenul advers. Așa că, în realitate, prin limitarea numărului de jucători favorizat avea să fie jocul pe treisferturi!

(va urma)

Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL